DÂMBOVIŢA: Parada automobilelor de epocă, sâmbătă la Târgovişte

Retroparada Primăverii 2014, eveniment organizat de Retromobil Club România la nivel național, reunește la Târgoviște, sâmbătă, 12 aprilie, automobile de epocă ce vor porni în turul orașului la 10:30, la startul dat de primarul municipiului Târgoviște, Gabriel Boriga.
“Mă bucur că Târgoviștea, fosta Cetate de Scaun a Țării Românești, are în continuare un rol important în viața culturală a României, reușind să reînvie în mod firesc prin acest eveniment valorile trecutului. Este o onoare pentru mine să dau startul Retroparadei care ne delectează an de an cu vehicule istorice demne de invidiat!”, a declarat Gabriel Boriga.
Retroparada Primăverii 2014 se desfășoară simultan în 21 de orașe din țară, cu participarea a peste 200 de vehicule istorice. Eveninentul organizat în Târgoviște de membrii
Retromobil Club România – Filiala Dâmbovița va cuprinde turul orașului ce va avea startul la orele 10:30, în parcarea de vizavi de Turnul Chindiei, urmat de staționarea acestora în intervalul 11:30 – 12:30 în Piața Mihai Viteazul.
„Anul acesta Retroparada ajunge la cea de-a 15 – a ediție și vreau să îi felicit pe toți cei care sunt alături de Retromobil Club România – Filiala Dâmbovița în organizarea acestui eveniment. Este o ocazie deosebită pentru târgoviștenii pasionați de vehicule retro să se mândrească cu automobilele lor și să atragă prin expunerea acestora noi susținători ai clubului”, a spus Cristian Popescu Presșdintele RCR Dambovita.
Cele 17 automobile retro, ce stârnesc admirație și la peste 50 de ani de la fabricație, vor putea fi urmărite pe traseul: Parcarea vizavi de Turnul Chindiei – Calea Domneasca – Strada Radu de la Afumați (Catedrala Eroilor) – Bulevardul Ion Constantin Brătianu – Bulevardul Independenței – Bulevardul Mircea cel Bătrân – Strada Colonel Dumitru Băltărețu – Strada Tudor Vladimirescu – Calea Câmpulung – Strada Constantin Brâncoveanu (Doi-Brazi) – Calea Domnească – Bulevardul Libertății – Piața Mihai Viteazu.