DÂMBOVIŢA: Ministrul Pricopie se ocupă de problemele din industrie, că pe ale învăţământului le-a rezolvat!
Invitată să participe ori de câte ori se taie o panglică inaugurală la obiective de investiţii mai mari ori mai mici, presa a fost sărită astăzi de la vizita ministrului Educaţiei, Remus Pricopie, în judeţul Dâmboviţa. Probabil demnitarului nu i-au picat tocmai foarte bine relatările jurnaliştilor după ultimele deplasări în judeţ, altfel nu ne explicăm gestul! Sau poate că s-a speriat după ce l-a văzut pe colegul de la Sănătate, Nicolae Bănicioiu, pus în încurcătură de ziarişti, la Găeşti, când a venit să inaugureze ambulatoriul spitalului, care nu dispune încă de aparatură.
Potrivit informaţiilor publicate pe site-ul Primăriei Moreni, ministrul Pricopie a purtat discuţii cu funcţionarii administraţiei locale, apoi s-a întâlnit, la Şcoala nr. 3, cu cadrele didactice, pentru ca în final să viziteze şantierul de la Liceul Tehnologic Moreni, pentru care a fost semnat contractul de finanţare cu ADR Sud Muntenia, în urmă cu aproape două săptămâni.
Şi cum problemele din învăţământul românesc sunt toate rezolvate, ministrul a avut timp să stea de vorbă şi cu salariaţii mai multor societăţi care-şi desfăşoară activitatea în Parcul Industrial Moreni.