DÂMBOVIŢA: Liberalii reclamă încălcarea legii electorale la Pucioasa

PNL Dâmboviţa a formulat plângere penală împotriva PSD, sub aspectul încălcării dispoziţiilor legale privind încheierea campaniei electorale sâmbătă, la ora 07:00. Potrivit liberalilor, aprinderea luminilor festive, inaugurarea parcului copiilor şi spectacolul care a urmat sâmbătă-seară în oraşul Pucioasa au fost, de fapt, acţiuni de propagandă electorală efectuate în afara perioadei de campanie electorală.
Totodată, PNL a formulat contestaţie la Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 16 Dâmboviţa împotriva preşedintelui secţiei de votare nr. 103 Pucioasa, care a sigilat urnele de vot în seara zilei de sâmbătă – 10 decembrie, iar în această dimineaţă a refuzat să revină asupra măsurii, deşi legea prevede că urnele sunt verificate în prezenţa celorlalţi membri ai secţiei de votare, în ziua alegerilor.

















