DÂMBOVIŢA: Bisericile din Moreni şi Dumbrava vor fi deschise spre slujire, în acest week-end

Sâmbătă, 18 octombrie, Înaltpreasfinţiul Părinte Mitropolit NIFON, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, va oficia slujba de binecuvântare pentru deschiderea spre slujire a bisericii parohiale Moreni II, din Municipiul Moreni, iar duminică, 19 octombrie, va oficia slujba de binecuvântare pentru deschiderea spre slujire a bisericii parohiale din Satul Dumbrava, Com. Ulmi, cu hramul Sf. Mare Mucenic Dimitrie.
Credincioşii sunt aşteptaţi să sosească, atât sâmbătă, cât şi duminică, începând cu ora 18:00.
Menţionăm că aceste biserici au fost construite, în ultimii ani, cu dragostea şi generozitatea sponsorilor şi credincioşilor din parohiile respective.
Biroul de Presă al Arhiepiscopei Târgoviştei

















