DÂMBOVIŢA: Andreea Bănică şi Maria Cârneci, cap de afiş la „Zilele comunei Răzvad”

Primăria şi Consiliul Local Răzvad au hotărât, urmare discuţiilor purtate cu oamenii, să organizeze „Zilele localităţii”, eveniment cultural-sportiv întrerupt cu mai bine de 10 ani în urmă. Odată decizia luată, tânărul edil Emanuel Spătaru şi colaboratorii săi au stabilit programul de activităţi astfel încât să mulţumească toate categoriile de vârstă.
Vor fi meciuri de fotbal, copiii din comună îşi vor putea etala talentul, părinţii şi bunicii se vor bucura să-i vadă pe scenă, va exista o seară folclorică şi una de muzică uşoară şi, evident, nu va lipsi focul de articifii. Capul de afiş al manifestărilor din zilele de vineri şi sâmbătă, 26 şi 27 mai 2017, îl vor ţine şase artişti consacraţi: Emilia Dorobanţu, Sebastian Stan, Maria Cârneci, Julia Juanu, Gipsy Casual şi Andreea Bănică. Festivităţile vor avea loc în curtea primăriei.
„Comuna Răzvad merită să aibă o sărbătoare a ei. Cetăţenii merită un astfel de eveniment. Ne-au cerut acest lucru şi nu aveam motive să-i refuzăm. Vineri, vom avea seară folclorică, iar sâmbătă ne vom bucura de un spectacol de muzică uşoară”, ne-a declarat primarul Emanuel Spătaru.
„Zilele comunei Răzvad” 2017 vor debuta vineri, 26 mai, la ora 18:00, cu un concert extraordinar de muzică populară, cu participarea Orchestrei Chindia şi a soliştilor Emilia Dorobanţu, Sebastian Stan şi Maria Cârneci. Sâmbătă, 27 mai, între orele 11:00 şi 17:00, se va desfăşura „Cupa Razvadului” la fotbal în sală. Doritorii se pot înscrie la sediul primăriei sau la numărul de telefon 0737.025.129. Se vor accepta opt echipe a câte 7 jucători, câte două pentru fiecare sat. Câştigătorii vor fi răsplătiţi cu premii. La ora 17:00, vor urca pe scenă elevii de la şcoala de centru, care vor susţine un program artistic diversificat. De la ora 18:00, publicul este invitat la un spectacol de muzică uşoară cu Julia Jianu, Gipsy Casual şi Andreea Bănică. „Zilele comunei Răzvad” se vor încheia cu un superb foc de artificii.