DÂMBOVIŢA: Administraţia din Pucioasa dezvoltă proiecte care vor transforma oraşul într-o staţiune balneară europeană

Pucioasa este un oraş într-o continuă dezvoltare. Bineînţeles, nu poţi ajunge la lucruri bune, la civilizaţie, fără să treci prin stadiul de şantier.
După cum ne-a declarat primarul Dănuţ Bădău, se lucrează pe mai multe fronturi, vizate fiind infrastructura rutieră, educaţională, culturală şi, evident, cea turistică, Pucioasa fiind singura staţiune balneo-climaterică din judeţul Dâmboviţa, locul unde vin anual, pentru odihnă şi tratament, mii de pensionari din întreaga ţară.
Străzile din oraş şi din cartierele mărginaşe au intrat în ample programe de reabilitare, parcul central şi-a schimbat înfăţişarea, fiind mobilat cu bănci, locuri de joacă, iar acum se lucrează la construirea unei porţi deosebite, adevărat monument de artă, la intrarea în tabăra de sculptură a parcului.
De asemenea, continuă procesul de instalare a camerelor video în diferite zone ale oraşului, administraţia locală contribuind astfel la prevenirea faptelor antisociale, sistemul de monitorizare fiind conectat la Poliţia Locală şi Poliţia oraşului Pucioasa.


















