CONCURS: „Trofeul Coresi” rămâne în judeţul Dâmboviţa! Competiţia de educaţie rutieră a fost aprig disputată

19 echipaje de elevi rutierişti din judeţele Argeş, Bihor, Călăraşi, Cluj, Ilfov, Giurgiu, Mureş, Maramureş, Prahova, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vâlcea şi Dâmboviţa s-au întrecut astăzi pentru câştigarea „Trofeului Coresi”, competiţie ajunsă la cea de-a XVIII-a ediţie.
Prima probă a concursului a constat în testarea cunoştinţelor elevilor pe linie de circulaţie rutieră, iar în cadrul celei de a doua probe şcolarii şi-au demonstrat îndemânarea în utilizarea bicicletei în poligonul “ parc-şcoală”.
Clasamentul s-a prezentat astfel:
– locul I: Școala Gimnazială „Diaconu Coresi”, Dâmbovița;
– locul II: Școala Gimnazială „Nichifor Ludovig”, Tulcea;
– locul III: Școala Gimnazială „Florea Bogdan”, Mureș.
Competiţial a fost organizată de Şcoala „Diaconu Coresi” din Târgovişte şi IPJ Dâmboviţa – Serviciul Rutier, cu sprijinul Consiliului Judeţean, Primăriei Municipiului Târgovişte şi Inspectoratului Judeţean Şcolar.


















