CONCURS: Elevii îşi valorizează produsele obţinute în cadrul proiectelor europene

Elevii din judeţul Dâmboviţa care au fost implicaţi în proiectele Comenius, Leonardo da Vinci şi Erasmus+ au participat, vineri – 25 martie 2016, la concursul „Made for Europe”, iniţiat de Ministerul Educaţiei Naționale și Cercetării Științifice.
„La sediul IȘJ Dâmbovița unitățile școlare și-au expus panoul de prezentare a proiectului și a produselor finale înscrise în concurs, astfel ca exemplele de bună practică și produsele deosebite, inovative au fost accesibile publicului larg, au fost analizate și jurizate de comisia județeană. Expoziția de produse finale a fost vizitată pe parcursul întregii zile.
Prin proiectele de parteneriat european școlile dâmbovițene au fost veritabili ambasadori ai României și județului nostru în Europa, contribuind an de an la promovarea unei imagini pozitive a țării noastre și a valorilor școlii românești. Aceste parteneriate au vizat, în principal, formarea și dezvoltarea de competențe cheie, au favorizat crearea unor rețele de parteneri, au promovat valorile naționale și europene, antrenând copii, tineri, profesori și părinți în exercițiul existenței împreună, într-o Europă unită”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Şcolar Dâmboviţa.
Anul acesta au fost prezente 29 produse finale de o calitate deosebită, provenite din 12 unități școlare care au desfășurat proiecte educaționale europene. Pe primele locuri s-au situat Gradinița ”Rază de Soare” din Târgoviște, Școala Gimnazială ”Ion Mareș” Vulcana Băi, Liceul Tehnologic ”Aurel Rainu” Fieni, Colegiul Național ”I.L. Caragiale” Moreni și Colegiul Național ”Nicolae Titulescu” Pucioasa. Produse finale apreciate la nivel județean, au avut și Școala Gimnazială Cricov-Valea Lungă, Școala Gimnazială ”Vlad Țepeș” Vulcana de Sus , Școala Gimnazială Nr. 1 Moreni, Colegiul Economic ”Ion Ghica” din Târgoviște , Colegiul Național ”Ienăchiță Văcărescu” din Târgoviște, Liceul Teoretic ”Iancu C. Vissarion” Titu și Liceul Tehnologic Petrol Moreni.
Etapa naţională a concursului se va desfăşura la Satu mare, în perioada 21 – 23 aprilie 2016.


















