CINE NU DOREŞTE SĂ SE REZOLVE PROBLEMA CÂINILOR FĂRĂ STĂPÂN? Scrisoare deschisă către toţi primarii din România 

ORD 155/2001 privind gestionarea cainilor fara stapan, care prevedea eutanasia animalelor nerevendicate in 7 zile dupa capturare, nu si-a atins scopul, numarul animalelor strazii refacandu-se la loc – dar a produs efecte; cheltuirea inutila a bugetelor locale pe aceasta speta si oprobiul public pe plan intern si international.

Societatea civila, asociatiile de protectia animalelor, au prezentat strategia inainte ca fenomenul animalelor strazii sa devina national, dar decidentii politici si administratiile publice locale nu si-au manifestat interesul in cadrul unui program aplicat iar rezultatele se vad.

Strategia pe care au aplicat-o tarile civilizate, pentru tinerea sub control a inmultirilor necontrolate si a abandonurilor este:

– identificarea animalelor de companie, de la detinator, prin microcipare, vaccinare, sterilizare, carnet de sanatate personalizat pe proprietar,
– penalizarea abandonului prin amenzi.

Problema Romaniei este ca animalele de companie nu sunt identificate si inregistrate, iar abandonul nu poate fi probat – recensamatul agricol din 2011 nu a realizat si identificarea animalelor de companie din proprietate, mai ales in mediul rural – ANSVA a pierdut o oportunitate, tot erau niste costuri.

Avem la Camera Deputatilor PL 771/2007 cu amendamentele aferente, care poate rezolva multe din problemele privind gestionarea populatiei canine (desi ar trebui incluse si pisicile care au o rata mai mare de inmultire), acest proiect legislativ este amanat iar fenomenul animalelor strazii devine si mai impetuos, si mai greu de gestionat – este un act iresponsabil din partea celor care sunt platiti sa gandeasca politici publice.

Optiunea majoritara evidenta a edililor oraselor tarii pentru rezolvarea problemelor animalelor strazii prin eutanasie si presiunea pe care o exercitati asupra legislativului, se loveste de optiunea majoritara a iubitorilor de animale care doresc rezolvarea problemei prin mijloace stiintifice, prin strategii elaborate de Uniunea Europeana si OMS.- Conventia de la Strasbourg prin Legea 60/2004, Legea 9/2008, fac referire la eutanasie numai in cazul bolilor incurabile, chiar si Decizia CCR/2011.

Sondajele de opinie realizate de media au dat ca scor intre 8-20% pro-eutanasie si 80% impotriva eutanasiei, cine reprezinta majoritatea?

Eutanasia este un act medical individual, nu colectiv, nu pentru animale sanatoase – aceasta fiind o exterminare, un canicid, cu care nu putem fi de acord.

Multe orase nu si-au construit adaposturi motivand lipsa fondurilor, dar s-au gasit bani pentru chermeze de diverse evenimente ale oraselor, plantat de panselute sau achizitii fara valoare edilitara sau chiar inutile – ideea de megaadaposturi nu este realista pentru ca oriunde in lume adaposturile publice nu sunt azile ci de tranzit.
Costurile unui adapost gigant sunt foarte mari si nici nu rezolva problema, vom avea animale in adapost si noi animale aparute pe strazi, prin abandonuri, prin inmultiri necontrolate, prin transporturi clandestine din zone invecinate, un cerc vicios.

Colaborarea cu ONG-urile de profil, singurele care fac o munca de echipa de tip voluntariat, ar fi fost benefica, dar din pacate este ignorata.

Numarul mare de animale fara stapan descurajeaza si adoptiile, intrucat iubitorii de animale au propriile animale de companie si asa sunt stresati ca numai pot face fata ajutandu-i pe cei abandonati, mereu altii.

Singura strategie cu efect pe termen mediu si lung este:
-identificarea animalelor de companie, microciparea (crotalierea) si inregistrarea lor intr-un registru unic,
-sterilizarea animalelor de companie de rasa comuna,
-plata unei taxe de monta pentru cei care opteaza pentru nesterilizare,
-sterilizarea, vaccinarea antirabica si crotalierea animalelor fara stapan,
-adoptie/revendicare sau returnare in teritoriu.

In localitatile unde nu exista adaposturi sau in mediul rural, se vor achizitiona sau concesiona servicii veterinare cu clinici mobile.

Cea mai mare problema a edililor este REINTOARCEREA IN TERITORIU, desi ea apare si in H.G. 955/2004, art 17, nu se prea aplica, autoritatile fiind timorate de obiectiunile unor cetateni, putini la numar dar foarte vocali, dar si a faptului ca acele autoritati nu si-au facut treaba si sunt direct responsabile impreuna cu politicienii pe care i-au propulsat in legislativ sa faca legi pentru comunitate – iata cum s-au pierdut zeci de ani degeaba.

A fost in mana decidentilor politici rezolvarea acestei probleme, daca s-ar fi actionat la timp cu competenta si interes public Romania nu s-ar fi confruntat cu fenomenul animalelor fara stapan.

Problema reintoarcerii in teritoriu este un compromis, o particularitate de conjunctura, deoarece niciun adapost nu poate capacita un numar atat de mare de animale fara stapan dat fiind si consturile – reintoarcerea in zona din care au fost capturati urmareste si posibilitatea de a bloca accesul unor noi veniti, pastrandu-se un numar constant care se va diminua in timp, prin lipsa procreerii si a disparitiei biologice.

Problema animalelor fara stapan trebuie privita si gestionata ca o problema a comunitatii de care suntem responsabili cu totii, dar cineva trebuie „sa sparga ghiata” si sa purceada la treaba – aceasta este o prioritate a Romaniei si in ceasul al 12- lea sa ne unim fortele!

Cu speranta,
Mariana Livia Vasilescu – Asociatia „Sufletel din Targoviste”- afiliata Federatiei