CARPATMONTANA, MULT ZGOMOT PENTRU NIMIC! Noul director crede că nu era cazul să se facă atâta vâlvă

De două săptămâni, Carpatmontana Serv – societate în subordinea Consiliului Județean Dâmbovița – are un nou director. Acesta și-a propus să eficientizeze acticitatea acestei structuri și, evident, a început prin a verifica ce s-a făcut până acum la Carpatmontana.
Prima concluzie a directorului Mihai Petrică este că nu era cazul să se facă atâta vâlvă pe seama acestei societăți comerciale.
Ce-i drept, anul 2012 a fost încheiat de către carpatmontana cu o pierdere de 3 miliarde de lei vechi, însă spune directorul, în mare parte este generată de o înțelegere greșită a legislației privind plata impozitului pe teren și clădiri, care trebuie achitat acum retroactiv.
Mihai Petrică nu este foarte optimist nici când vine vorba de 2013. ”Urmează să preluăm cabanele montane care nu sunt momentan funcționale. Ne vo înrfegistra cu multe costuri până se fac drumurile și se trage curent electric
Constituirea acestei societăți a fost o decizie total greșită. Spre exemplu, nimeni nu s-a gândit la încărcarea costurilor cu TVA”.
În concluzie, în următoarea perioadă de timp se va gândi o strategie de reorganizare. O primă măsură este ca fiecare direcție din cadrul Consiliului Județean care are angajați transferați la Carpatmonatana să facă o analiză exactă a acestora și să se treacă apoi la reduceri de personal.
De asemenea, va fi analizat la sânge fiecare segment din categoria Turism și Prestări Servicii în vederea eficientizării. Dacă nu se va reuși acest lucru, se va recurge și aici la disponibilizări.

















