CĂLĂRAȘI: Avicola a pus lacăt pe fermele de pui, fiind doborâtă de datorii

Avicola Călăraşi, unul dintre cei mai mari producători de carne de pui din România, a cerut intrarea în insolvenţă, doborât de datoriile către furnizori. Societatea are de achitat restanţe care însumează aproximativ 70 de milioane de lei, scrie Adevărul.
2009 a fost ultimul an în care compania a realizat profit, ultimii trei ani fiscali fiind încheiaţi în pierdere.
“Într-adevăr s-a depus o cerere la Tribunal privind intrarea în insolvenţă, adică incapacitate de plată. Practic, insolvenţa înseamnă reorganizarea societăţii. Se face un plan, cu nişte paşi obligatorii de urmat pentru a ieşi din impas. Cu alte cuvinte, o iei de la început. Aşteptăm termen de judecată. Cel mai important lucru se referă la plata datoriilor. Către furnizori, datoriile se ridică la 60-70 milioane de lei”, a declarat Traian Bulearcă, director economic la Avicola.
Avicola Călăraşi, implicată în scandalul cărnii infestate cu salmonella, nu se poate vinde până când procurorii anticorupţie nu finalizează cercetarea, iar ancheta poate să dureze și ani de zile.

















