BANI EUROPENI PENTRU GĂEȘTI! Spitalul va avea ambulatoriu modern și bine dotat

Spitalul din Găești va avea ambulatoriu de specialitate european și cu o întindere de 1.400 metri pătrați! Contractul de finanțare pentru această investiție a fost semnat astăzi, 19 septembrie. Practic, lucrările de reabilitare, modernizare și dotare sunt suportate din fonduri europene nerambursabile (85%), fonduri guvernamentale (13%) și din fonduri locale (2%). Valoarea totală a proiectului depășește 2,3 milioane de lei.
Investiția era una de maximă importanță, având în vedere că unitatea spitalicească din Găești deservește 20 de localități din sudul județului. „Spitalul a scăpat de desființare, dar se află într-o situație critică și nu-i permite acreditarea. Am avut mari probleme și cu autorizarea. La Găești am găsit o situație foarte rară chiar și pentru România: zero lei fonduri europene, zero lei fonduri guvernamentale, datorii la bancă și foarte multe probleme. Am găsit foarte multe proiecte, dar nefinalizate, ceea ce înseamnă pagubă curată. Pentru acest motiv încercăm să le reactivăm”, s-a exprimar primarul orașului Găești, Dan Iacobuță.
Între proiectele reactivate se numără și cel care privește modernizarea ambulatorilului de specialitate de la Spitalul Găești, un proiect depus la Agenția de Dezvoltare încă din 2009, dar declarat inițial neeligibil.
„Este o deschidere a orașului spre banii europeni șio sunt convins că în exercițiul financiar 2014-2020 vom multe proiecte și vom ridica astfel standardul de viață al locuitorilor. În acest moment, mai este în analiză proiectul privind reabilitarea și modernizarea liceului Vladimir Streinu. Din păcate, administrația anterioară a orașului Găești nu a avut preocupare să atragă fondurile europene nerambursabile”, a declarat Adrian Țuțuianu, președintele Consiliului Județean Dâmbovița.
Directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Mușat, a vorbit cu ocazia semnării acestui contract despre importanța proiectelor cu arie de acoperire regională, iar localitățile situate de-a lungul DN 7, București-Titu-Găești-Topoloveni-Pitești au toate șansele de a accesa mai multe fonduri europene în perioada 2014-2020. „Avem o zonă importantă care poate beneficia de avantajul întinderii pe două județe, deci regional. Soluția dezvoltării în parteneriat este folosită cu succes și, indiferent care vor fi granițele regiunilor, avem datoria să le furnizăm locuitorilor proiecte și programe concrete”.

















