ARGEŞ: Şefa DSP şi directorul Spitalului de Pediatrie nu demisionează! „M-am săturat de linşajul ăsta”!

Prefectul de Argeş – Cristian Soare şi ministrul Sănătăţii – Patriciu Achimaş-Cadariu au cerut, astăzi, demisia de onoare directorului DSP, dr. Sorina Honţaru, şi directorului Spitalului de Pediatrie din Piteşti, dr. Vasile Stan, pentru că nu au gestionat eficient criza provocată de îmbolnăvirea în lanţ a copiilor din judeţ şi moartea a trei bebeluşi. În plus, au comunicat defectuos.
„Să mă demită ministrul, dacă aşa consideră că se rezolvă situaţia. Mai au să mă facă şi criminal. M-am săturat de linşajul ăsta. Niciunul dintre copiii care au murit nu a trecut pe la noi. Ce mă doare cel mai mult, pentru că şi eu sunt medic pediatru, este faptul că sunt nişte copii care au murit. Toţi copiii au fost trataţi cum trebuie”, a declarat pentru MEDIAFAX, dr. Vasile Stan.
În apărarea acestuia au sărit toţi angajaţii Spitalului de Pediatrie din Piteşti, care ameninţă că-şi vor da demisiile în bloc, în cazul în care se vor lua măsuri împotriva directorului Vasile Stan.
În acest moment, sunt internaţi în spitalele din judeţul Argeş 32 de copii cu scaune diareice, iar în Bucureşti mai sunt şase bebeluşi, starea lor înregistrând o evoluţie bună. Primul caz de îmbolnăvire cu sindromul hemolitic-uremic a fost confirmat pe 31 ianuarie, însă Direcţia de Sănătate Publică Argeş a reacţionat abia pe 9 februarie, după ce presa a atras atenţia că au fost internaţi 11 copii ce prezentau aceleaşi simptome.
„Acest fapt a condus la declanşarea târzie a anchetei epidemiologice. În cazul unora dintre bebeluşii infectaţi, trebuie să o spunem tranşant, rezultatele nu mai puteau fi concludente pentru aflarea cauzei”, a punctat Cristian Soare.
Cristian Soare – prefect Argeş (Sursa foto: youtube.com)
Măsuri dispuse de prefect:
– Directia de Sănătate Publică va institui un flux informaţional cu spitalele, pentru a afla IMEDIAT şi a informa Instituţia Prefectului despre orice caz diagnosticat cu boala transmisibilă la nivelul judeţului şi, eventual, transferat la spitale din Bucureşti;
– Directia de Sănătate Publică va monitoriza calitatea apei potabile, atât cea furnizată populaţiei de către distribuitorii autorizati, din mediul urban si rural, cat şi pe cea a fântânilor publice şi izvoarelor, pentru verificarea conformării la parametrii a bacteriilor coliforme, e-coli, enterococi, turbiditate, nitriti, nitrati, pesticide s.a.
– Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeş va declanşa o acţiune de control în spitale, pentru a verifica la zi dacă personalul medical şi auxiliar îndeplineşte condiţiile impuse de legislatia în vigoare cu privire la sănătatea în muncă. Vor fi verificate şi fişele de expunere la riscuri, precum şi existenţa fişelor de aptitudini.

















