Știri, Muntenia-Sud, România|miercuri, octombrie 16, 2024
Sunteți Aici Home » Sud-Muntenia » Argeș » ARGEŞ: Percheziţii în patru judeţe şi municipiul Buucreşti, la persoane care au prejudiciat statul cu 2 milioane de euro

ARGEŞ: Percheziţii în patru judeţe şi municipiul Buucreşti, la persoane care au prejudiciat statul cu 2 milioane de euro 

Poliţiştii argeşeni din cadrul Serviciului de Investigarea Criminalităţii Economice au efectuat astăzi – 17 februarie 2015, cu sprijinul luptătorilor de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Argeş, 22 de percheziţii domiciliare în Bucureşti, Prahova, Dâmboviţa, Vâlcea şi Argeş, la sediile a 10 societăţi comerciale şi la locuinţele a 10 persoane bănuite de comiterea unor infracţiuni de evaziune fiscală, spălare de bani şi executare de activităţi miniere fără permis sau licenţă.

Din cercetări a reieşit faptul că, în perioada 2007 – 2011, cei în cauză ar fi creat circuite economice şi financiare fictive prin înregistrarea şi declararea la organele fiscale de achiziţii nereale de mărfuri urmate de transferuri bancare sau plăţi directe aferente acelor achiziţii către alte societăţi fantomă, cu scopul de a diminua baza impozabilă şi a disimula originea ilicită a sumelor de bani rezultate.

Prejudiciul creat bugetului de stat prin neplata impozitului pe profit este estimat la peste 2.000.000 de euro.

View My Stats