ARGEŞ: Cristian Cioacă a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare pentru moartea Elodiei

Astăzi, la Curtea de Apel Piteşti, Cristian Cioacă, acuzat de uciderea fostei sale soţii, avocata Elodia Ghinescu, a fost condamnat definitiv la 15 ani şi opt luni de închisoare. Iniţial, Cioacă primisese la Tribunalul Argeş o pedeapsă de 22 de ani. Procurorii care s-au ocupat de acest caz, care a născut mari patimi mediatice, au cerut pedeapsa maximă de 25 de ani de închisoare.
În rechizitoriu se menţionează că, în noaptea de 29 spre 30 august 2007, în timp ce se aflau în dormitor, pe fondul unor relaţii conflictuale legate de un iminent divorţ, la care se ajunsese din cauza unor presupuse relaţii extraconjugale, Cristian Cioacă i-a aplicat soţiei sale, Elodia Ghinescu, mai multe lovituri ce au dus la decesul femeii. Apoi, Cioacă ar fi tranşat trupul Elodiei după care, folosindu-se de o geantă de voiaj, a transportat fragmentele din corp şi le-a ascuns.
Toate probele adunate de criminalişti de la faţa locului îl indică pe poliţistul Cioacă ca fiind responsabil de uciderea avocatei Elodia Ghinescu.
Curtea de Apel Piteşti, prin completul judecătoarelor Elena Minodora Rusu şi Anda Mihaela Pluteanu, au schimbat omorul calificat de care fusese acuzat Cioacă în lovituri cauzatoare de moarte. Avocata lui Cristian Cioacă, Maria Vasii, a declarat că este un mare abuz, neexistând probe clare care să demonstreze că Cioacă şi-ar fi omorât soţia.
Avocata lui Cioacă a făcut apel chiar şi la Elodia, rugând-o să apară, dacă mai are un dram de bunăvoinţă. Există destui care cred că Elodia Ghinescu nu este moartă.

















