APEL: Ajutaţi o tânără profesoară să învingă cancerul! Donaţi orice sumă de bani, indiferent cât de mică!
Dana Mircea – profesoară iubită şi respectată, director al Colegiului Naţional “Nicolae Titulescu” din oraşul Pucioasa, judeţul Dâmboviţa, traversează o perioadă dificilă a vieţii şi are nevoie de sprijinul nostru, al tuturor românilor care sunt capabili să facă un gest de omenie, să poată învinge o boală necruţătoare: cancerul.
Dana Mircea este o luptătoare şi crede din tot sufletul ei minunat că va câştiga, ne spun colegii tinerei profesoare. Iar dacă Dana simte aşa, cum să nu fim aliaţii ei? Haideţi să facem front comun şi să-i dăm o mână de ajutor! Bătălia psihologică este deja câştigată, însă cea materială are nevoie de bani pentru tratament. Mulţi bani!
Puteţi aşadar să donaţi orice sumă, fie ea cât de mică, în contul RO42BTRL01601201E16079XX, deschis la Banca Transilvania – titular: Mircea Daniela.
Gândiţi-vă! Dacă fiecare dintre românii care citesc acest apel ar dona măcar câte 10 lei, s-ar strânge suficienţi bani pentru ca Dana Mircea să poată urma tratamentul prescris de medici. Dar, sunt în ţara aceasta extrem de mulţi oameni cu bani, pentru care nu a existat niciodată grija zilei de mâine. O singură donaţie consistentă şi Dana Mircea nu şi-ar mai pune problema că nu are cu ce să-şi cumpere tratamentul. Haideţi să învăţăm să fim solidari! Haideţi să învăţăm să fim oameni! Şi dacă bogatul nu crede celui sărac, este timpul să ne ajutăm singuri, fiind uniţi, fiindcă, nu-i aşa, unirea face puterea!