ALEXANDRU ANDREI ȘTEFAN VA FI CONDUS MÂINE PE ULTIMUL DRUM!

Oamenii din Picior de Munte sunt bulversați, rupți de durere. Nu înțeleg cum o floare de băiat, de-abia pornit pe drumul vieții, a fost omorât mișelește în inima municipiului Târgoviște, ziua în amiaza mare.
Localnicii au numai cuvinte de ocară la adresa autorităților care nu au știut să prevină o asemenea tragedie, care nu supraveghează îndeaproape locurile unde își fac veacul cei certați cu legea.
”Ce pedeapsă să găsești pentru un asemenea nemernic? Și închis pe viață este prea puțin. o să-i dea 25 de ani de pușcărie și după 15 ani îl vezi acasă. Pe copilul ăsta care intră în pământ nu-l mai aduce nimeni înapoi”.
Alexandru Andrei Ștefan va fi condus mâine pe ultimul drum de întreaga sufalre a satului Picior de Munte. La înmormântare vor participa și elevi de la Colegiul Economic din Târgoviște, de la Școala din Picior de Munte, dar și de la alte unități de învățământ.