A BĂTUT DOI ELEVI ȘI UN STUDENT! Fostul director al Liceului 2 este acuzat de agresiune

Despre profesorul Mihai Diaconescu s-au mai auzit povești că ar fi agresiv cu elevii. Pe vremea când era director al Liceului Voievodul Mircea, venea cu câinele la școală. Au fost elevi care au povestit chiar că ar fi asmuțit cățeaua pe ei.
Aseară, profesorul Diaconescu a fost implicat într-un nou scandal. Dascălul este acuzat de doi elevi și un student că i-ar fi bătut zdravăn, așa, din senin.
Mai spun aceștia că profesorul ar fi distrus și o ușă a unei camere din cămin. Adolescenții spun că Diaconescu se afla într-o stare evidentă de ebrietate.
De partea cealaltă, dascălul neagă că ar fi fost băut și spune că unul dintre băieți l-a provocat, înjurându-l de mamă.
„Pe mine să nu mă înjure nimeni de mamă, da? Acel băiat m-a înjurat, care nici nu stă în cămin de fapt. În momentul ăla l-am lovit şi eu. Am băut doar apă”, a declarat la ieşirea din sediul poliţiei, fostul director.
Indiferent de scuze, profesorul Mihai Diaconescu s-a ales cu dosar penal pentru lovire și alte violențe. De asemenea, conducerea școlii a demarat o anchetă internă. Există riscul ca profesorul Diaconescu, care locuiește în internat cu aprobare de la conducerea liceului, să fie evacuat, dacă Consiliul de Administrație al școlii decide acest lucru.
Foto: Adevarul