Știri, Muntenia-Sud, România|sâmbătă, iulie 20, 2024
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » 241 DE PERSOANE, AUDIATE LA PARCHETUL DÂMBOVIŢA! 1.000 de poliţişti au scotocit după hoţii care acţionau în rafinării şi aeroporturi VEZI VIDEO

241 DE PERSOANE, AUDIATE LA PARCHETUL DÂMBOVIŢA! 1.000 de poliţişti au scotocit după hoţii care acţionau în rafinării şi aeroporturi VEZI VIDEO 

Peste 1.000 de polițiști efectuează 233 de percheziții domiciliare în șapte județe și în Capitală, pentru probarea activității infracționale a mai multor suspecți de furturi de produse petroliere din rafinării și aeroporturi. 241 de mandate de aducere urmează a fi puse în aplicare.

În cursul acestei zile, sub coordonarea Inspectoratului General al Poliției Române și a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, cu sprijinul Direcției Generale Anticorupție, se desfășoară 233 de percheziții domiciliare în județele Dâmbovița, Prahova, Ilfov, Buzău, Constanța, Giurgiu, Ialomița și în municipiul București.
De asemenea, vor fi verificate 6 societăți comerciale și vor fi puse în aplicare 241 de mandate de aducere.

Activitățile sunt desfășurate într-un dosar penal instrumentat de Serviciul de Ordine Publică din cadrul I.P.J. Dâmbovița, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și vizează probarea activității infracționale a mai multor suspecți de furturi de produse petroliere din rafinării și Aeroporturile Internaționale “Henri Coandă” și „Aurel Vlaicu” București, prejudiciul total fiind estimat la 1.119.000 de lei.

La acțiune participă peste 1000 de polițiști din cadrul I.G.P.R., D.G.P.M.B. și I.P.J. Argeș, Ialomița, Giurgiu, Ilfov, Constanța, Buzău și Dâmbovița, care folosesc peste 600 de autospeciale. De asemenea, monitorizarea echipelor din teren se va realiza cu sprijinul unui elicopter al Inspectoratului General al Aviației din Ministerul Afacerilor Interne.

Acțiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale- I.G.P.R., Departamentului de Informații și Protecție Internă din M.A.I. și al Serviciului Român de Informații.

Sursa: IGPR

VEZI VIDEO

View My Stats