10.000 DE CREDINCIOŞI LA TÂRGOVIŞTE! Sfântul Nifon a fost sărbătorit în linişte şi cu garnitură de politicieni

Circa zece mii de drept credincioşi sosiţi din toate colţurile judeţului şi nu numai au participat la slujba ţinută în faţa Mitropoliei Târgovişte cu ocazia sărbătoririi Sfântului Nifon.
De faţă la eveniment au fost şi politicienii dâmboviţeni, dar şi şefi de instituţii. Am remarcat prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean, Adrian Ţuţuianu, a prefectului judeţului, Victor Sanda, şi a deputaţilor Ionuţ Săvoiu, Stanciu Zisu şi Georgică Dumitru de la USL, Iulian Vladu, de la PDL, dar şi senatorul PDL Marius Ovidiu Isăilă.
Era bine reprezentată şi garnitura PNL, prin Mihail Volintiru, preşedintele organizaţiei Dâmboviţa, şi proaspătul şef al liberalilor târgovişteni, Gabriel Cristache. Preşedintele Băsescu a fost reprezentat de consilierul prezidenţial Adrian Rădulescu.
Marii absenţi au fost Ion Stan, Florin Popescu, Valentin Calcan şi ministra Rovana Plumb. A fost linişte, fără aglomeraţie, fără îmbulzeli.
Oamenii legii au reuşit să menţină o ordine deplină. Credincioşii au aşteptat calmi să treacă prin faţa moaştelor Sfântului Nifon.
Ca peste tot şi nemulţumiţi. Că de ce doar politicienii stau bine mersi la umbră, că nu a fost apă suficientă, ba că nu s-a auzit bine slujba.
Cei atinşi de foame spuneau că ar fi trebuit să se asigure credincioşilor şi ceva de mâncare, sarmale, fasolică sau măcar câte doi mici, aşa cum se obişnuieşte pe la astfel de evenimente religioase organizate prin ţară.
Masă a fost doar pentru barosani. Cum este tradiţia la români. Restul, acasă sau la covrigi.

















