VOLEI: Zoran Terzic, noul antrenor al CSM Târgovişte

Primele zile din 2016 au adus schimbări majore la echipa de volei feminin a Clubului Sportiv Municipal Târgovişte. Gruparea dâmboviţeană va fi pregătită de un nou antrenor în partea secundă a stagiunii, după ce oficialii vicecampioanei României au renunţat la serviciile italianului Stefano Micoli. Începând din această după-amiază conducerea tehnică a CSM-ului va fi asigurată de sârbul Zoran Terzic, unul dintre cei mai titraţi tehnicieni europeni. Acordul dintre antrenorul sârb şi clubul târgoviştean se va întinde, pentru început, până în vară, iar dacă vor fi atinse obiectivele, atunci va exista o prelungire contractuală între cele două părţi.
În momentul de faţă, Terzic este şi selecţionerul primei reprezentative de volei a Serbiei, nimeni alta decât vicecampioana mondială şi, totodată, fostă campioană europeană. Până să o preia pe CSM Târgovişte, în România, tehnicianul din ţara vecină le-a mai pregătit pe Metal Galaţi, Medicina Târgu Mureş şi Dinamo Bucureşti. Cu prima echipă a reuşit să câştige de patru ori campionatul şi să evolueze cu aceasta în Liga Campionilor.
Obiectivele CSM-ului cu Terzic la timonă vor fi calificarea în Final Four-ul Cupei României şi urcarea în finala campionatului.
Patru luni şi jumătate a rezistat Micoli la Târgovişte
Destituirea lui Stefano Micoli a survenit din cauza rezultatelor modeste obţinute de CSM în prima parte a stagiunii. Încheierea turului de campionat pe locul 3 şi eliminarea prematură din cupele europene i-au fost fatale antrenorului italian. Tehnicianul din „Cizmă” a rezistat la Târgovişte doar patru luni şi jumătate, înregistrând 10 victorii şi 5 înfrângeri în competiţiile în care vicecampioana a fost angrenată. Odată cu Micoli, CSM a renunţat şi la secundul acestuia, Antonio D’Ambrosio.
Trei transferuri importante
Cooptarea lui Terzic pe banca tehnică a împins gruparea târgovişteană să facă şi primele achiziţii pentru partea secundă a sezonului. Astfel, lotul CSM-ului a fost întărit cu trei jucătoare valoroase din Serbia. Noile achiziţii ale vicecampioanei sunt Suzana Cebic (libero – a jucat ultima dată la Beijing Baw), Binaka Busa (secund – Volly Vicenza) şi Marta Drpa (universal – Volley Vicenza). În ceea ce o priveşte pe Cebic, aceasta a mai evoluat la CSM şi în stagiunea precedentă. Foarte probabil, după achiziţionarea celor trei sârboaice, echipa târgovişteană va renunţa la una-două jucătoare din lot, care nu au convins în prima parte a stagiunii.
Ionuţ Parghel

















