VOLEI: Primul succes în campionat pentru CSM Târgovişte
Elevele lui Dragan Nesic au început în forță și au câștigat lejer, la 8, primul set. Apoi s-au relaxat, nu s-au mai concentrat suficient de mult și sătmărencele au egalat la 1, după ce și-au adjudecat sfertul 2 cu 24-26.
Echipa din Curtea Domnească a revenit imediat în joc și a câștigat seturile 3 și 4 cu 25-17 și 25-14 și, implicit, meciul, cu 3-1. Acest succes a mai îndulcit amarul din prima etapă când formația târgovișteană a pierdut la Dobroești, cu 3-0, în fața echipei CSM București.
CSM Târgoviște-CSM Satu Mare 3-1 (25-8, 24-26, 25-17, 25-14)
CSM Târgoviște: Moldoveanu, Klisura, Lola, Cojocaru, Maletic, Rucker, Calotă, Trică, Horeică, Marian
Antrenor: Dragan Nesic
CSM Satu Mare: Preda, Matei, Ziberova, Mișcă, Malnev, Vaida, MC Curdy, Dyedkova
Antrenor: Adriana Pricop
Alexandru Istrate