VOLEI: CSM Târgovişte a plecat capul încă o dată în faţa campioanei

CS Volei Alba Blaj, campioana României, s-a dovedit încă o dată un adversar invincibil pentru CSM Târgovişte. În penultima deplasare a sezonului regulat, echipa dâmboviţeană s-a înclinat în faţa liderului Diviziei A1, cu scorul de 1-3, aşa cum a făcut-o şi în turul campionatului.
Singurul set în care vicecampioana s-a ridicat la înălţimea ardelencelor a fost primul, când elevele lui Zoran Terzic au devenit câştigătoare cu 30-28. După evoluţia bună din prima manşă, târgoviştencele au cedat total, iar Alba a trecut la conducerea jocului, ieşind învingătoare, de fiecare dată, în următoarele trei seturi (25-22, 25-15, 25-22).
Înfrângerea cu Blajul este a doua pentru CSM în acest an, după cea cu Ştiinţa Bacău. Pentru a putea încheia sezonul regulat pe locul 2, echipa dâmboviţeană este nevoită să nu mai facă niciun pas greşit în următoarele două jocuri, când le va întâlni pe Rapid Bucureşti (acasă) şi pe Dinamo Bucureşti (deplasare).
Ionuţ Parghel

















