VIDEO Trei poliţişti, un pompier şi un jandarm, audiaţi pentru furt de ţiţei
În această dimineaţă, sudul judeţului Dâmboviţa a fost „puricat” metru cu metru pentru prinderea şi cercetarea unor persoane implicate în furtul de produse petroliere din conducte magistrale, pe teritoriul judeţelor Dâmboviţa, Argeş şi Teleorman.
Anchetatorii aveau informaţii că suspecţii au furat până acum peste 15 tone de ţiţei. În timpul celor 74 de percheziţii efectuate astăzi, poliţiştii au ridicat în vederea confiscării numeroase instalaţii artizanale folosite la furat, dar şi 19 autovehicule. Unul dintre suspecţi avea instalaţia legată la conductă direct din curte.
Printre cele 85 de persoane duse la audieri se află trei poliţişti, un pompier şi un jandarm.
VEZI VIDEO
Articol postat in categoria: ACTUALITATE