VIDEO: „Piaţa Publică”, aplicaţia IT care te ajută să sesizezi rapid autorităţile!

Patru tineri din Iași au dezvoltat o aplicație IT unică în țară. Locuitorii vor putea alerta autoritățile atunci când sesizează gropi în asfalt sau defecțiuni la rețelele de alimentare cu apă sau energie și, la rândul lor, vor primi notificări atunci când au loc avarii sau asfaltări în cartierele lor, scrie Digi24.
Aplicația „Piaţa Publică” nu este destinată exclusiv deținătorilor de smartphone. Pentru a veni și în sprijinul comunităților din mediul rural, unde nu toți locuitorii au internet și telefoane inteligente, tinerii care au dezvoltat-o au pus la punct și un sistem de alertare prin SMS.
„Aplicația este gratuită pentru toți cetățenii, nu implică absolut niciun cost, iar viteza de reacție este foarte bună, ei pot să trimită o alertă în maxim 10 secunde către o autoritate, autoritatea o primește și întotdeauna cetățeanul primește un feed-back. Ajută foarte mult și primăria, primăria poate gestiona problemele locale,” a spus Tudor Braia, dezvoltator al aplicației.
Aplicația „Piața Publică” va fi disponibilă începând de luna viitoare. Lansarea va avea loc simultan în România și Belgia. Până atunci, programul se află deja în teste la Primăria din orașul Târgu Frumos. Municipalitatea plătește 90 de euro lunar, pentru ca localnicii să poată beneficia gratuit de această platformă.
VIDEO

















