VICTOR PONTA: „Răspunsul meu pentru toţi colegii este să nu se mai ocupe de pielea ursului din pădure”
Premierul Victor Ponta a avut astăzi, la Târgovişte, o replică tăioasă la adresa colegilor social-democraţi care s-au grăbit să anunţe pentru ce funcţii vor candida în PSD, după ce şeful lor de partid se va instala la Cotroceni.
„Răspunsul meu pentru toţi colegii este să nu se mai ocupe de pielea ursului din pădure. Până pe 16 noiembrie, nu am câştigat alegerile. Prin urmare, funcţia mea de preşedinte la PSD nu este vacantă. De acum înainte, nu va mai face nimeni din partid vreo declaraţie în acest sens”, a spus Ponta.
Săptămâna aceasta, preşedintele executiv al PSD – Liviu Dragnea şi deputatul de Prahova Sebastian Ghiţă – patronul România TV au precizat public că vor candida, în echipă, pentru şefia PSD. Dragnea vrea să devină preşedinte plin, iar Ghiţă îşi doreşte scaunul actual al lui Dragnea.