Urare sinceră

Suntem în 2013. An proaspăt. Vedem ce-o ieși. Semne bune nu prea sunt. Dar și cu asta suntem obișnuiți. Nici nu am terminat bine de digerat sarmalele, caltaboșii și piftiile că ne-au și năpădit facturile. Erau la dospit. Intrăm în banalul obișnuit. Ne reluăm rolul de mașini de plătit taxe și impozite. Trăim mai mult pentru stat. Cu ce ne mai rămâne prin buzunare, supraviețuim. Suntem tari la capitolul acesta.
Uite, acu se întoarce Victor Ponta de la munte, îmbujorat, rumen și ne va spune, cu siguranță, ce vom avea de pătimit în 2013. La majoritatea pe care o are în Parlament nu va avea nici un pic de jenă.
Așadar, să ne revenim. Să ne așezăm în fotolii, dacă mai aveți, sau pe jos, și să privim la televizor îmbârligăturile politicienilor și cele ale analiștilor. Asta este cea mai sigură porție de democrație pe care o primim. În rest, să așteptăm. Parcă asta ne este menirea…