UPDATE: Ameninţarea cu bombă a vizat două licee din Târgovişte! Verificările nu s-au încheiat!
Instituția Prefectului-județul Dâmbovița informează că, în această dimineață a fost primit un mesaj atipic prin care Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița și Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița au fost invitate la negocieri în municipiul Târgoviște. În caz contrar, două licee din Târgoviște – Colegiul Național ”Constantin Carabella și Liceul de Artă ”Bălașa Doamna” – urmau să fie distruse prin intermediul unui exploziv.
S-a intervenit conform procedurilor în vigoare de către forțele specializate ale Direcției Județene de Informații Dâmbovița, D.I.I.C.O.T- Biroul Teritorial Dâmbovița, Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, Inspectoratului Județean de Jandarmi și ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dâmbovița.
Recomandăm ca cetățenii să-și păstreze calmul și să nu intre în panică întrucât autoritățile competente sunt în teren și derulează activități specifice pentru prevenirea oricărui eveniment negativ. Precizăm că au fost întrerupte cursurile în cadrul celor două licee, pe timpul desfășurării acestor verificări.
Biroul de presă al Instituţiei Prefectului – Judeţul Dâmboviţa