UNPR: „Suntem un partid care nu dă jos guvernele din care face parte”
UNPR Dâmboviţa iese la rampă, după o lungă perioadă de timp în care conducerea partidului nu a mai organizat conferinţe de presă. Contrar obiceiului, de această dată s-a mers pe varianta comunicat, probabil pentru a se evita întrebările jurnaliştilor cu privire la preluarea Organizaţiei de către omul de afaceri Dan Miculescu – patronul MDI TV. Având în vedere că această mişcare, despre care se tot vorbeşte de ceva vreme, a creat ceva rumoare printre membri vechi ai partidului, lucrurile trebuie să fie lămurite oficial. De altfel, comunicatul transmis astăzi către mass-media nu poartă semnătura liderului partidului, oricare ar fi el – Marian Radu sau Dan Miculescu, ci este asumat de „Biroul de presă”, lăsând pe mai departe loc confuziei şi diferitelor interpretări.
Mesajul este însă unul de susţinere pentru Guvernul Ponta, dar şi pentru proiectele din domeniul securităţii naţionale ale preşedintelui Klaus Iohannis. De asemenea, UNPR face apel la stabilitate politică şi la colaborare instituţională între Preşedinte, Guvern şi Parlament.
„Suntem un partid care nu dă jos guvernele din care face parte. E o logică simplă şi de bun simţ. UNPR se ţine de cuvânt în faţa aliaţilor săi şi nu şi-a trădat niciodată partenerii. În privinţa obiectivelor viitoare, UNPR se pregăteşte pentru alegerile din 2016, până atunci obiectivul principal fiind atingerea numărului de 1 milion de membri. Organizaţia Dâmboviţa îşi propune ca, până la această dată, să însumeze 30.000 de membri, cu adeziuni semnate”, se arată în comunicatul de presă remis de către UNPR Dâmboviţa.