Știri, Muntenia-Sud, România|miercuri, martie 26, 2025
Sunteți Aici Home » POLITIC » UNPR strânge semnături pentru impozitarea averilor mari

UNPR strânge semnături pentru impozitarea averilor mari 

Redarea optimismului românilor cu altfel de oameni politici! Este unul dintre dezideratele Uniunii Naţionale pentru Progresul României, partid aflat în plin proces de organizare şi în judeţul Dâmboviţa. Preşedintele interimar Radu Marian ne-a precizat că s-a reuşit până la acest moment înfiinţarea a 32 de organizaţii comunale şi orăşeneşti.

De asemenea, UNPR Dâmboviţa a intrat în contact direct cu reprezentanţii sindicatelor de la care şi-a propus să afle problemele cu care se confruntă populaţia ocupată a judeţului. „Principiile noastre de bază, fără de care niciun partid politic nu ar putea avea un program viabil, vizează interesul naţional şi dialogul social. Vrem să dăm românilor şansa de a se realiza în viaţă”, spune Radu Marian. Preşedintele interimar al UNPR Dâmboviţa a ţinut să precizeze că formaţiune politică pe care o reprezintă a reuşit deja să se impună la nivel naţional, Guvernul României acceptând trei propuneri UNPR: neimpozitarea pensiilor personalului militar în rezervă, dacă nu depăşesc 3000 de lei; scăderea impozitului aferent indemnizaţiei pentru creşterea copilului de la 25% la 15%; renunţarea la ideea impozitării venitului minim garantat. „UNPR a venit cu propunerea şi deja am declanşat campania de strângere de semnături pentru a se impozita averile mari, aşa cum se întâmplă peste tot în Occident. Este vorba despre averile care depăşesc 450.000 de euro, în cazul imobilelor, şi 50.000 de euro, în cazul autoturismelor. Am pornit de la premisa că în cazuri excepţionale trebuie luate măsuri excepţionale pentru a depăşi situaţia de criză în care ne aflăm. Nu văd să existe cineva care să spună că nu ar fi o lege bună. Taxa de solidaritate ar aduce la bugetul de stat un spor de aproximativ 3 milioane de euro anual, în condiţiile în care deficitul pentru pensii ajunge la 2,5 milioane de euro”, susţine Radu Marian.

View My Stats