Un vis negru! 

Nu ştiu dacă o să mai apucăm ziua în care politica nu va mai fi făcută de cei care sunt sclavii banului, de cei care îşi cumpără mandatele, cabinetele, organizaţile, partidele, ca pe nişte şosete, dorindu-şi probabil până şi sufletele oamenilor. Nu vreau sfinţi în Parlament, Guvern sau Primării, dar măcar oameni cu dramul firesc de simplitate, modestie, sinceritate, dorinţă de a face bine necondiţionat.

Am auzit că mai sunt destui indivizi/individe care vor să se arunce în politică mizând pe saltelele pline cu bani, pe imperii, cetăţi şi falsă notorietate. Nu ştiu cum tipii şi tipesele care cred că au în vene sânge albastru şi care nu dau doi bani pe muritorii de rând, de unde până la urmă se trag şi ei, considerându-i doar simple unelte, sclavi pe plantaţie, vor să se erijeze în salvatorii omenirii, în cavalerii dreptăţii. Ce soi de tară psihologică intervine la aceşti parveniţi şi corsari ai economiei de piaţă de vor acum totul, să devină dumnezeii societăţii, vectori de imagine, sfinţi neprihăniţi, stăpânii adevărului absolut?

Chiar ar avea curajul aceşti pseudobinefăcători să iasă în faţă şi să vorbească poporului despre bine şi rău? Ce ştiu ei despre aceste două noţiuni elementare ale firii umane? Pentru ei, binele înseamnă doar bani mulţi, în propria pungă şi răul să fie la alţii. Îi aştept. Şi nu la cotitură, ci în mijlocul drumului. Cu pixul, nu cu parul! Ştiu că nu va fi o luptă dreaptă, dar, măcar din punctul meu de vedere, va fi una cinstită.