ŢUŢUIANU: PSD Dâmboviţa este una dintre cele mai puternice structuri politice din România!

Adrian Ţuţuianu, preşedintele PSD Dâmboviţa, a declarat că organizaţia pe care o conduce este una dintre cele mai puternice şi mai unite din ţară. A mai spus şeful social-democraţilor dâmboviţeni că este pentru prima dată când filiala a putut impune la nivel guvernului doi minişti şi trei secretari de stat.
A vorbit aici despre Rovana Plumb, fost ministru al Fondurilor Europene, şi despre sine, care s-a aflat pentru câteva luni în fruntea Ministerului Apărării. Senatorul PSD consideră că Rovana Plumb a plecat în condiţii pe care nu le merita, având în vedere că reuşise să atragă circa 5,2 miliarde de euro.
Adrian Ţuţuianu, în ciuda celor care cred că, după debarcarea din fruntea Ministerului Apărării şi ieşirea din graţiile preşedintelui Dragnea, nu va mai fi băgat în seamă de colegii pe funcţii, se ţine tare, ba chiar a promis că şi în 2018 vor descinde în judeţul Dâmboviţa mai mulţi miniştri şi alţi reprezentanţi ai puterii centrale. PSD Dâmboviţa va acţiona în continuare ca o organizaţie unită, cu forţă, pentru a pune în aplicare programul de guvernare la nivel judeţean.

















