Trei piese într-una singură în ultima seară de teatru la Târgovişte
În această seară sunteţi invitaţi să vedeţi trei piese ale celebrului dramaturg Neil LaBute, reunite într-un singur spectacol sub titlul „Helter Skelter” de către un regizorul Cristian Juncu.
Din distribuţia spectacolului care se joacă începând cu ora 19:00, fac parte: Vlad Zamfirescu / Liviu Cheloiu, Ioana Farcaş / Antonia Micu, Cosmina Lirca, Mircea Silaghi şi Bogdan Farcaş. Scenografia spectacolului este semnată de Cosmin Ardeleanu.
„Personajele lui Neil LaBute nu sunt eroi. Sunt oameni obişnuiţi, mai mult sau mai puţin realizaţi material, social şi afectiv. Nu au nici stofă de sfinţi, dar nici criminali în serie nu sunt. E adevărat, uneori se mai comit violenţe, mai curge sânge, poate că se mai şi moare. Dar nu avem de-a face cu cazuri clinice, cu monştri. Mai degrabă e vorba de inşi ce ar reprezenta cel puţin onorabil specia umană. Şi tocmai de aceea ne surprinde mica monstruozitate ce se ascunde în fiecare din noi. Şi care probabil că ar fi ţinută sub control – dacă nu am fi atât de siguri că nu are Cine sau Ce să ne vadă”, spune omul de teatru şi traducătorul Victor Scoradeţ.
Născut pe 19 martie 1963 în Detroit – Michigan, Neil LaBute este, probabil, cel mai important autor dramatic apărut în America de Nord, în ultimele două decenii. În România, autorul a fost jucat mai întâi în Bucureşti, la ACT (Bash – o trilogie contemporană, The Shape of Things, XXL), apoi şi la Timişoara (Autobahn) şi Buzău (Nişte fete).