Tineri împotriva violenţei
Sub această titulatură, se desfăşoară în patru unităţi de învăţământ din Târgovişte, două şcoli cu clasele I-VIII şi două licee, un proiect educaţional care urmăreşte să reducă până spre eradicare violenţa, plecând de la principiul că o comunicare mai bună duce la relaţii mai bune, la îmbunătăţirea climatului de după ceartă.
Cel puţin câte 10 elevi de la Şcoala „Mihai Viteazul”; Şcoala „Ioan Alexandru Brătescu Voineşti”; Colegiul Economic „Ion Ghica” şi Grupul Industrial „Nicolae Ciorănescu” vor fi pregătiţi pentru a-şi asuma rolul de peacemaker, adică vor căuta soluţii pentru rezolvarea constructivă a conflictelor de orice natură apărute între elevi.
Proiectul „Tineri împotriva violenţei” se va derula până la sfârşitul acestui an şcolar.

















