Știri, Muntenia-Sud, România|joi, iunie 25, 2026
Sunteți Aici Home » SPORT » TENIS: Vlad Breazu este liderul tricolorilor în turneul din Turcia

TENIS: Vlad Breazu este liderul tricolorilor în turneul din Turcia 

Vlad Breazu vizează, alături de echipa naţională de tenis U12 a României, să cucerească Turcia! Sportivul de la CS Târgovişte participă în aceste zile cu naţionala tricoloră la faza finală a turneului Tennis Europe Nations Challenge, găzduită de oraşul Alanya. La întrecerea din Ţara Semilunei, tenismenul dâmboviţean este în formă maximă, fiind liderul din teren al lotului antrenat de Ştefan Niţă.

În cadrul meciurilor preliminare din Zona C, desfăşurate la Târgovişte, Breazu a fost eroul României, după ce a reuşit nu mai puţin de şase victorii în probele individuale, cât şi în cele de dublu. Singurele eşecuri suferite de târgoviştean lângă Turnul Chindiei au fost în meciurile de dublu, pe care România le-a susţinut împotriva Ungariei şi Germaniei. La turneul din Alanya, România face parte din grupa B, alături de Germania (echipă cu care s-a întâlnit şi în preliminarii) şi Danemarca.

Selecţionata „tricoloră” va susţine primul meci din faza grupelor, astăzi, împotriva Germaniei, iar mâine va întâlni Danemarca, în ultimul joc al grupei. Pe lângă Breazu, din lotul României, deplasat în Turcia, mai fac parte Mihnea Zaharia (CS Major Bucureşti) şi Alexandru Stupar (CSM Sibiu), unde al doilea jucător i-a luat locul dâmboviţeanului Vasile Duţă (CS Târgovişte), după încheierea meciurilor preliminare ale competiţiei.

În grupa A a turneului final se regăsesc echipele Croaţiei, Cehiei, Spaniei şi Portugaliei.

Ionuţ Parghel

View My Stats