TENIS: Radu Papoe şi Vlad Breazu, gata de Naţionalele individuale de iarnă U14

Tenismenii dâmboviţeni se pregătesc pentru primul concurs al anului. Pe 4 ianuarie, Radu Papoe şi Vlad Breazu vor lua startul la Campionatul Naţional individual de iarnă U14, găzduit de Centrul Naţional de Tenis din Bucureşti. Ambii sportivi de la CS Târgovişte vizează să atingă cele mai bune rezultate, după ce s-au pregătit exemplar în ultima parte a anului trecut.
Antrenorul secţiei de tenis a clubului târgoviştean, Sorin Erlic, îl vede pe Papoe, ca fiind unul dintre tenismenii care pot cuceri o medalie la acest turneu.
„Radu are şanse mari de a termina pe podium. Jocul său a crescut mult în ultima perioadă, iar acest lucru reprezintă un mare avantaj. Pentru Vlad acest turneu va reprezenta o provocare, fiind mai mic de vârstă”.
Cei doi tenismeni târgovişteni vor juca la primul concurs al anului atât simplu, cât şi la dublu. Foarte probabil, la aceste Naţionale, Breazu va începe competiţia în calificări. Ambii sportivi reprezintă două speranţe ale tenisului dâmboviţean.
Ionuţ Parghel

















