Târgoviştea turistică va fi promovată după model european
Aleşii târgovişteni au avizat favorabil propunerea Executivului de a realiza în scuarul din faţa fostului Cinematograf Victoria – situat pe Centrul Vechi – un astfel de punct strategic pentru dezvoltarea turismului. Proiectul va fi finanţat în procent de 98% din fonduri europene nerambursabile. Contribuţia municipalităţii este de doar 9.000 de lei din cei 626.000 de lei, cât se vor cheltui pentru materializarea acestei investiţii.
„În prezent, accesarea informaţiilor privind date de interes general referitoare la Târgovişte – atracţii turistice, evenimente culturale, situri arheologice, structuri de primire, restaurante, posibilităţi de petrecere a timpului liber sau orice alte facilităţi ce pot însoţi o călătorie – este aproape imposibilă din cauza inexistenţei unor astfel de centre”, a precizat primarul Gabriel Boriga.
Clădirea va măsura 60 de metri pătraţi şi va fi din sticlă. În acest spaţiu, turiştii vor găsi toate informaţiile cu privire la obiectivele existente în judeţ. De asemenea, vor putea accesa sistemele de informare interconectate: rezervare on-line, programe de conferinţe şi evenimente culturale etc.
Administraţia locală şi-a asumat obligaţia ca, timp de cinci ani, să păstreze destinaţia construcţiei şi să acopere toate cheltuielile de întreţinere şi funcţionare.