Știri, Muntenia-Sud, România|vineri, aprilie 17, 2026
Sunteți Aici Home » ADMINISTRAŢIE » TÂRGOVIȘTEA SE DEZVOLTĂ PE UN PUG DIN… 1998! Consilierii locali au aprobat prelungirea valabilității planului urbanistic general al municipiului

TÂRGOVIȘTEA SE DEZVOLTĂ PE UN PUG DIN… 1998! Consilierii locali au aprobat prelungirea valabilității planului urbanistic general al municipiului 

Dezbateri aprinse aseară, în ședința ordinară de lucru a Consiliului Local Municipal Târgoviște a lunii ianuarie, pe marginea Planului Urbanistic General (PUG) al orașului!

Consilierilor li s-a cerut să aprobe prelungirea valabilității PUG-ului aprobat în… 1998, deoarece în toată această perioadă de timp nu s-a putut definitiva noul plan urbanistic al municipiului.

Practic, aleșii târgovișteni au pus în practică o hotărâre de guvern din luna decembrie 2012 prin care Executivul a dat această posibilitate, întrucât la nivel de țară erau foarte munte administrații locale care nu mai au PUG-uri valabile.

”Din 2008, suntem în ilegalitate. Autorizăm fără a avea PUG-ul aprobat. Bine că a apărut această oportunitate dată de Guvern, să prelungim valabilitatea PUG-ului vechi până la 30 decembrie 2015. Până la această dată, va trebui să prindem bani în bugetele pe 2014 și 2015 pentru finalizarea PUG-ului”, s-a exprimat arhitectul Lucian Enache, consilier local din partea PNL.

Și, uite așa, în anul de grație 2013, municipiul Târgoviște se dezvoltă din punct de vedere urbanistic pe un PUG din anul… 1998.

View My Stats