TÂRGOVIŞTE: Maidanul din zona străzii Crăiţelor va fi transformat într-un modern loc de joacă!
Primăria Târgovişte va transforma, la cererea locuitorilor din blocurile de lângă Tribunalul Dâmboviţa (strada Crăiţelor), o suprafaţă de teren de aproximativ 800 mp într-un modern loc de joacă şi recreere pentru copiii şi tinerii din cartier. Lu crările sunt executatte de SC Municipal Construct SA, firmă a Consiliului Local Municipal. Investiţia se ridică la 250.000 de lei şi va fi finaliza în maxim 45 de zile.
Spaţiul, până de curând acoperit de gunoaie, bălării şi garaje, va dispune de 340 mp dale cauciucate, echipamente de joacă pentru copii şi aparate de fitness pentru iubitorii de exerciţii fizice. Evident, nu vor lipsi aleile pietonale, spaţiile verzi, iluminatul public şi gardul împrejmuitor. Parcul din zona Crăiţelor este cel de-al 11-lea, din cele 13 propuse a se executa în acest an.
Primarul Cristian Daniel Stan ne-a declarat că urmează să intre în reabilitare şi modernizare tot cartierul. Cel mai probabil, lucrările vor fi demarate în primăvară.
„Această zonă a rămas neatinsă de la construirea blocurilor de locuinţe. Am primit foarte multe semnale de la cetăţenii care trăiesc aici. Unii ne-au solicitat un loc de joacă şi, iată, le respectăm doleanţele şi îl realizăm. Alţii ne-au atras atenţia vizavi de infrastructura din zonă, de lipsa parcărilor, de străzile care nu se prezintă tocmai bine. Toate acestea vor intra într-un program complet de modernizare”, a precizat edilul Cristian Daniel Stan.