Târg de toamnă la Bărbuleţu
Locuitorii comunei Bărbuleţu au simţit cu adevărat că astăzi a fost sărbătoare. În inima satului, cum se obişnuieşte de zeci de ani, s-a organizat târgul tradiţional de toamnă.
Nu au lipsit din peisaj producătorii agricoli veniţi tocmai de la Băleni şi Lunguleţu, meşteşugarii şi bineînţeles comercianţii de mărunţişuri.
La mare căutare la târgul de la Bărbuleţu au fost gogoşile. la bere şi mici nu prea era înghesuială, semn că pe vremurile astea oamenii ţin punga strânsă.
Însoţit de primarul Marian Alexe, a dat un tur târgului de la Bărbuleţu şi preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Popescu, prilej cu care s-a salutat cu oamenii, a dialogat pe diferite probleme sociale şi a promis că viaţa va deveni mai bună datorită investiţiilor care se derulează în comună: reţea de apă, drumuri, modernizare cămin cultural, construire after-school etc.