Şomerii din Târgovişte, consiliaţi pe bani europeni să-şi găsească de lucru
O firmă din Bucureşti implementează un proiect european care vizează integrarea şomerilor din Regiunea Sud-Muntenia pe piaţa muncii.
Proiectul va fi implementat pe o perioadă de 24 de luni şi se adresează şomerilor şi persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă.
Astăzi, 25 ianuarie, începând cu ora 10:00, are loc lansarea oficială a proiectului la Târgovişte, evenimentul fiind găzduit în sala de conferinţe a Hotelului Dâmboviţa.
Valoarea totală a proiectului „Susţinere pentru şomerii din regiunea Sud Muntenia în vederea integrării pe piaţă” este de 2.131.290 lei, din care valoarea asistenţei financiare nerambursabile este 2.024.725 lei.
Vor beneficia de servicii individuale de consiliere şi informare 300 de persoane. Alte 200 vor fi incluse într-un sistem inovativ de consultanţă şi asistenţă pentru deschiderea propriilor afaceri. Se adaugă cei 100 de şomeri care vor fi instruiţi privind metodele şi tehnicile eficiente de căutare a unui loc de muncă.
Iniţiatorii proiectului speră să-şi găsească locuri de muncă cel puţin 70 de persoane şi să se înfiinţeze 100 de firme.