SENTINŢĂ: Secretarul general al PSD şi şef al campaniei electorale, condamnat la închisoare!

Ne-am convins demult că politicienii actuali se gândesc doar la ei, la familiile şi acoliţii lor. Bine măcar că legea nu îi iartă pe prea iubiţii noştri aleşi atunci săvârşesc abuzuri crase! Cine s-ar fi gândit că secretarul general al PSD, şeful de campanie electorală pentru alegerile locale, ar putea călca cu stângul, sfidând legea dar şi pe cei care l-au trimis în Parlament?
Deputatul PSD de Ialomiţa, Marian Neacşu a fost condamnat definitiv de judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la şase luni de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese.
Secretarul general al PSD şi-a angajat nelegal fiica la biroul său parlamentar. Aşa, să fie totul în familie! Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au declanşat ancheta la sesizarea Agenţiei Naţionale de Integritate.
Potrivit Codului de integritate al PSD, Marian Neacşu ar trebui să-şi piardă toate funcţiile din partid, inclusiv pe aceea de şef al campaniei electorale pentru alegerile locale.