Senatorul Ţuţuianu cere comisie de anchetă la Spitalul Judeţean din Târgovişte
Parlamentarul s-a adresat în acest sens cu o interpelare către Ministerul Sănătăţii, Direcţia Naţională Anticorupţie, Agenţiei Naţionale de Integritate şi Curţii de Conturi a României, organisme cărora le-a cerut să formeze comisii de control care să verifice situaţia cheltuirii banilor la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte.
Prezentăm mai jos aspectele asupra cărora, crede senatorul Adrian Ţuţuianu, trebuie să-şi aplece atenţia organele de control.
• condiţiile în care funcţionează secţiile Spitalului Judeţean şi dacă ele sunt propice exercitării în siguranţă a actului medical. Care sunt măsurile necesare a fi adoptate până la finalizarea proiectului de reabilitare şi modernizare astfel încât să fie prevenite eventuale fenomene negative (infecţii, epidemii)?
• în ce condiţii se asigură spaţiile optime necesare personalului medical, cu referire directă la subsolul clădirii, utilizat drept vestiar pentru asistente şi infirmiere, în ciuda faptului că este constant inundat şi reprezintă un risc major de răspândire a microbilor în sălile de tratament.
• toate contractele de achiziţii publice ale Spitalului Judeţean încheiate în ultimii trei ani pentru medicamente, utilităţi, materiale de curăţenie, alimente, aparatură medicală, prestări servicii etc.
• condiţiile în care s-au organizat licitaţiile şi au fost adjudecate lucrările în cadrul proiectului Reabilitarea şi modernizarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Dâmboviţa. Care sunt firmele subcontractante care beneficiază de lucrări în cadrul proiectului?
• care sunt motivele pentru care tomograful Spitalului Judeţean nu funcţionează şi de ce nu s-au luat măsuri în acest sens? Ce legătură are acest aspect cu faptul că angajaţi ai instituţiilor publice din judeţul Dâmboviţa, precum şi pacienţii Spitalului Judeţean sunt îndrumaţi pentru analize cu computerul tomograf către Centrul Medical Polimed, care aparţine familiei managerului Spitalului Judeţean, Lavinia Ionescu?
• relaţiile contractuale ale Spitalului Judeţean cu Centrul Medical Polimed din Târgovişte şi în ce măsură există o situaţie de incompatibilitate pentru managerul Lavinia Ionescu.
• în ce condiţii se desfăşoară raporturile contractuale dintre Centrul Medical Polimed Târgovişte şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate? Care este situaţia investigaţiilor paraclinice efectuate în judeţul Dâmboviţa?
• modul în care au fost valorificate bunurile rezultate în urma procesului de dezafectare a gardurilor şi altor structuri metalice, precum şi a cantităţii de lemn rezultate din tăierea copacilor din curtea spitalului.
• utilizarea locuinţelor de protocol din cadrul Spitalului de Psihiatrie de la Gura Ocniţei.
• analiza contului de execuţie bugetară a instituţiei în anii 2009, 2010 şi 2011.
Imediat ce a aflat despre solicitările senatorului Adrian Ţuţuianu, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Florin Popescu, a cerut audit la Spitalul Judeţean. „Prima instituţie care a ordonat control la spital este Consiliul Judeţean. Am ordonat un audit, iar cap de listă între auditori este doamna Carmen Ţuţuianu, soţia senatorului Adrian Ţuţuianu, pentru că nu am nimic de ascuns. Când voi primi raportul de control, îl voi face public”, a precizat Florin Popescu.
Adriana Răceanu