Senatorul Ţuţuianu atrage atenţia că putreziciunea există la nivel înalt
Adrian Ţuţuianu, senator PSD de Dâmboviţa, a susţinut zilele trecute o declaraţie politică în parlamentul României, prin care a tras linie şi a făcut bilanţul sesiunii parlamentare februarie-iunie 2011.
” Mai e doar o săptămână până la finalul acestei sesiuni parlamentare şi un bilanţ rapid ne arată că putreziciunea persistă. Concluziile a ceea ce s-a întâmplat în aceste cinci luni de zile nu sunt foarte diferite faţă de cele ale sesiunii precedente. Şi e foarte rău că nu sunt diferite, pentru că înseamnă o continuare, poate chiar înrăutăţire a gravelor carenţe constatate atunci. Sunt chestiuni care nu fac cinste demnităţii de parlamentar şi pe care, dragi tovarăşi din coaliţia puterii, e necesar să le recunoaşteţi şi să vi le asumaţi.
Parlamentul – ghişeu
Ştiţi la ce mă refer. Şi ştiu că unora dintre dumneavoastră li s-a „acrit” de atâta morală, dar asta ţine de responsabilitatea sau iresponsabilitatea care vă defineşte ca parlamentari. Peste 80% din actele normative adoptate sunt proiecte de lege de aprobare a ordonanţelor Guvernului. Ceea ce înseamnă că în mai puţin de 20% din cazuri Parlamentul şi-a jucat rolul firesc de iniţiere, dezbatere, amendare şi votare a unor legi.
Vi se pare normal? Vi se pare normal să nu se mai respecte un articol din Constituţie care spune limpede că Parlamentul este unica autoritate legiuitoare? Vi se pare normal ca ziarele să titreze: „Guvernul e adevăratul parlament”? Nu simţiţi caracterul de inutilitate al prezenţei dumneavoastră în această clădire, în această sală?
Abuzul angajării răspunderii
Şi aici ştiţi la ce mă refer. Mânios cu ani în urmă vis a vis de procedeul angajării răspunderii, domnul Boc şi-a modificat rapid optica în momentul în care a ajuns el însuşi premier. Şi nu s-a oprit la 4 angajări câte a avut Guvernul Năstase sau la 2 câte a avut Guvernul Tăriceanu. Domnul Boc a făcut exerciţiul ăsta de 13 ori!!! Practic, dintr-un procedeu excepţional, angajarea răspunderii a devenit o rutină.Vi se pare normal?
Am avut în această sesiune angajarea răspunderii pe Codul Muncii, pe Legea plafonării salariilor profesorilor, pe Legea învăţământului etc. Vi se pare că sunt subiecte atât de nesemnificative încât să le expediem fără posibilitatea unei dezbateri de substanţă? Revin cu întrebarea: Nu simţiţi caracterul de inutilitate al prezenţei dumneavoastră aici?
Actele normative adoptate au continuat procesul de alterare a structurii statului de drept
Şi avem aici: alegerea primarilor dintr-un singur tur – colacul gândit de PD-L ca să se salveze de la dispariţie, modificarea legii referendumului – cu dedicaţie specială pentru domnul Băsescu, legea dialogului social – în fapt, a monologului social, dat fiind că partenerii de drept ai Executivului într-un asemenea demers au fost ignoraţi cu desăvârşire, blocajul Consiliului Superior al Magistraturii etc.
Alocarea resurselor pe criterii exclusiv politice
Nimeni din cei care mai au un minim de bun simţ nu poate contesta astăzi că fondurile guvernamentale au fost direcţionate exclusiv pe criterii ce ţin de apartenenţa politică.