Știri, Muntenia-Sud, România|joi, mai 15, 2025
Sunteți Aici Home » AGRICULTURĂ » SEMINAR: Oportunități de finanțare pentru mediul privat prin POR și PNDR 2014-2020

SEMINAR: Oportunități de finanțare pentru mediul privat prin POR și PNDR 2014-2020 

Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia a organizat, joi – 8 octombrie, în colaborare cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, un seminar de prezentare a oportunităţilor de finanţare pentru mediul privat, prin Programul Operațional Regional 2014-2020 și Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020.

„Suntem în fața dumneavoastră cu două dintre cele mai importante programe care sunt în pregătire și care putem spune că au luat deja startul pentru perioada 2014-2020. Este vorba despre Programul Național de Dezvoltare Rurală și Programul Operațional Regional. Ne aflăm într-o regiune în care aproape 60% din locuitori activează și își duc traiul în mediul rural, de aceea, agricultura, industria rurală și problemele din mediul rural sunt pe agenda noastră și le privim cu toată seriozitatea și cu totală importanță”, a precizat Liviu Mușat – directorul ADR Sud Muntenia.

seminar ADR 1Evenimentul s-a desfăşurat la Călăraşi şi s-a bucurat de prezenţa ministrului Agriculturii – Daniel Constantin.

„Noi am făcut în această vară un efort extins să mergem prin țară și să spunem tuturor beneficiarilor că suntem pregătiți, PNDR fiind primul program din cele la care România are acces care este deschis, și, din 40 de miliarde de euro fonduri europene pe care le avem la dispoziție în perioada 2014-2020, 8 miliarde de euro ce sunt disponibile sectorului agricol, la care se adaugă încă 1,5 miliarde de euro de la Bugetul de Stat, sunt disponibile către dumneavoastră în cea mai mare parte a măsurilor, așa cum noi le-am definit.

Acum, după doar câteva luni de la lansarea programului vă spunem că o parte din măsuri deja s-au închis, nu pentru că am atins termenul limită de 30 octombrie, ci pentru că am ajuns la plafonul pe care l-am stabilit, de 120% din alocarea disponibilă pentru anii 2014 și 2015, și chiar căutam, împreună cu colegii, soluții pentru a nu-i dezamăgi pe acei beneficiari care au proiecte pregătite în special pe măsurile cu alocări mai mici, mă refer aici la tinerii fermieri și la investiții în activitățile non-agricole”, a transmis Daniel Constantin – ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

daniel constantinReprezentanții Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale au adus în atenția participanților informații esențiale despre două sub-măsuri ale PNDR 2014-2020, ce vor finanța activitățile non-agricole, este vorba despre Sub-măsura 6.2 – „Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale” și Sub-măsura 6.4 – „Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole”. De asemenea au mai fost prezentate situația pe sesiuni a proiectelor din cadrul PNDR 2014-2020 și informații despre Măsura 19 – „Dezvoltarea locală LEADER” ai cărei beneficiari sunt Grupurile de Actiune Locală din mediul rural.

Daniela Traian, director adjunct Dezvoltare și Comunicare al ADR Sud Muntenia, a prezentat oportunitățile de finanțare prezente în cadrul Axei prioritare 2 – „Îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii”, Prioritatea de investiții 2.1 – „Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri”, și, respectiv, Prioritatea de investiții 2.2 – „Sprijinirea creării și extinderea capacităților avansate de producție și dezvoltarea serviciilor”, în cadrul căreia beneficiari pot fi și întreprinderile medii non-agricole din mediul rural.

View My Stats