ŞCOALĂ OLIMPICĂ PENTRU ELEVI ŞI PROFESORI DE OLIMPIADĂ! Lucrările la Şcoala Coresi sunt pe ultima sută de metri

Pe şantierul de la Şcoala Coresi din Târgovişte se lucrează la foc automat, întrucât primarul Gabriel Boriga a cerut constructorului să dea gata lucrările cu două luni mai devreme, astfel încât elevii să înceapă cursurile în condiţii vest-europene.
Ca să se asigure că aşa va fi, edilul a mers astăzi la faţa locului şi a inspectat stadiul derulării acestei investiţii. A fost însoţit de city managerul gabriel Cioacă – omul care urmăreşte zi de zi ce se întâmplă cu proiectele de dezvoltare a oraşului şi de deputatul Florin Popescu – cel care a ajutat municipalitatea, pe vremea când era preşedinte al Consiliului Judeţean, să acceseze fonduri europene nerambursabile pentru modernizarea a 10 unităţi de învăţământ din oraş. De asemenea, au fost prezente cele două directoare ale Şcolii Coresi şi mai mulţi reprezentanţi ai corpului profesoral.
Concluzia trasă la finalul acestei vizite de lucru a fost că, în ciuda pesimiştilor, şcoala ar putea fi gata până la 15 septembrie, iar elevii să se întoarcă… acasă, în condiţii civilizate de educaţie.
„Lucrările se desfăşoară în ritmul pe care-l anticipasem. Avem speranţe şi o să facem toate eforturile pentru ca acestea să fie definitivate înainte de 15 septembrie, să avem elevi în clase, să avem profesori
pregătiţi aşa cum este normal într-o şcoală de nivel european. Mai este mult de muncă, însă cu siguranţă vom depune toate eforturile conjugat, ale constructorului, ale şcolii, ale primăriei, pentru ca lucrarea să fie predată în bune condiţiuni mai devreme de 15 septembrie. De altfel, Aleea Trandafirilor va fi unul dintre cele mai frumoase cartiere ale Târgoviştei, după ce se va definitiva şi PID-ul care va debuta în două săptămâni”, a declarat Gabriel Boriga.
Nici directoul unităţii de învăţământ, prof. Georgeta Gogfeanu, nu şi-a pierdut optimusmul că lucrările vor fi gata înainte de 15 septembrie, astfel că ideea de a începe un nou an şcolar în spaţii de împrumut a lăsat-o pe plan secund.

















