Şase personalităţi ale culturii târgoviştene, premiate la Gala de Excelenţă
În această seară, la Teatrul Municipal din Târgovişte, s-a desfăşurat cea de-a doua ediţie a Galei de Excelenţă în Cultură, manifestare organizată de Primăria Municipiului Târgovişte şi Teatrul Municipal şi prezentată de actorul Adrian Păduraru.
Premiile au fost înmânate de către prof. Honorius Moţoc – viceprimarul municipiului Târgovişte. „Întotdeauna trebuie să avem grijă de valorile care susţin, sub aspect spiritual, acest oraş. Sincer vă spun că persoanele care sunt premiate, excelenţele din seara aceasta, se încadrează foarte bine în ceea ce spunea acum 70 de ani primarul oraşului Târgovişte – Lăzărică Petrescu: «Iubind şi înălţând Târgoviştea, iubim şi înălţăm ţara şi neamul»”, a mărturisit viceprimarul Honorius Moţoc.
Au fost acordate şase premii de excelenţă pentru activitatea culturală depusă: prof. Mariana Luca – Liceul de Arte Bălaşa Doamna; prof. Mihai Alexandru – directorul Casei de Cultură a Sindicatelor din Târgovişte; prof. Gheorghe Simion – Liceul Bălaşa Doamna; prof. dr. Mihai Oproiu – Universitatea Valahia Târgovişte; scriitorul Ştefan Ion Ghilimescu; actorul George Buică – unul dintre fondatorii Teatrului Popular şi al Teatrului pentru Copii din Târgovişte.
Premiile nu au constat, aşa cum se obişnuieşte în România, doar în diplome. Excelenţele culturii târgoviştene au primit din partea administraţiei locale susţinea finaciară pentru realizarea, după caz, a unei expoziţii personale, a unui album de pictură, a unui spectacol, pentru tipărirea unui volum de poezie, proză etc. Este vorba de cel puţin 1.000 de euro.
Ion Obăgilă