Știri, Muntenia-Sud, România|miercuri, martie 26, 2025
Sunteți Aici Home » ADMINISTRAŢIE » Şantierul de la Spitalul Judeţean va fi deschis până în ultima zi a anului

Şantierul de la Spitalul Judeţean va fi deschis până în ultima zi a anului 

Astăzi, 29 decembrie, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboivţa, Florin Popescu, şi conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgovişte au luat „pulsul” lucrărilor care se execută în incinta unităţii medicale. Muncitorii nu au făcut rabat şi lucrează din plin, chiar şi în ultimele zile ale anului. Constructorul a promis chiar că şantierul va fi deschis şi pe 31 decembrie.

„În acest moment, lucrează în curtea Spitalului Judeţean peste 100 de muncitori, şi la proiectul european, şi la reabilitarea secţiilor Dermatologie, Oncologie, Medicină Legală, Recuperare şi Cardiologie.

Avem planificat ca până la sfârşitul anului să recuperăm o parte din întârzierile datorate unor răutăţi ivite în Consiliul Judeţean. După cum ştiţi, trei luni de zile nu am reuşit să luăm acel împrumut, însă după discuţiile avute cu constructorul ne-a spus că în luna martie va finaliza sălile de operaţie, ceea ce este, din punctul meu de vedere cel mai important. De asemenea, va fi instalat RMN-ul şi computerul tomograf şi spitalul va intra cât de cât într-o perioadă normală de lucru.

Aici, la Spitalul Judeţean, nu este singurul şantier unde Consiliul Judeţean lucrează pe 29 decembrie. Lucrăm şi la drumuri. Chiar în acest moment se asfaltează un tronson de drum judeţean între Ludeşti şi Măneşti, drum judeţean pe care l-am început în cursul anului trecut.

Am primit fonduri guvernamentale de la alte administraţii care nu au reuşit să cheltuie banii la sfârşit de an şi am reuşit să ne mobilizăm cu toţii ca să construim aici, în Dâmboviţa, şi infrastructură medicală, şi infrastructură de drumuri şi tot ce este nevoie pentru un judeţ civilizat”, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Florin Popescu.

Adriana Răceanu

View My Stats