ȘANTIERE PENTRU MODERNIZAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT! Colegiul Ienăchiță Văcărescu a rămas la coadă din cauza contestațiilor la licitație

Primarul Gabriel Boriga s-a întâlnit astăzi cu directorii școlilor unde sunt deschise șantiere de modernizare, cu constructorii, diriginții de șantiere și managerii de proiecte. La discuții a participat și inspectorul școlar general adjunct Ovidiu Băsceanu.
”Vrem să analizăm fiecare din cele opt proiecte în curs de execuție, să vedem în ce stadiu ne aflăm cu lucrările și dacă sunt probleme. Îmi doresc ca pe 15 septembrie, cursurile să înceapă în șșcoli noi, chiar dacă termenul de finalizare a lucrărilor este în unele cazuri mai lung”, a precizat Gabriel Boriga.
Iată cum se prezintă situația la fiecare unitate de învățământ în parte:
– Școala Paul Bănică: execuția este finalizată, urmează să vină dotările, în maximum două luni
– Liceul Voievodul Mircea: lucrările sunt executate în procent de 36%
– Liceul Constantin Cantacuzino: lucrări executate în procent de 45%. Au fost câteva întârzieri în termene, care s-au reglementat. Acum se negocieză în privința lucrărilor suplimentare necesare
– Școala Coresi: 40%
– Liceul Nicolae Ciorănescu: se organizează șantierul
– Școala Smaranda Gheorghiu: se organizează șantierul
– Liceul Petru Cercel: 75%
– Liceul Ienăchiță Văcărescu: luna aceasta este ultimul termen la Curtea de apel Ploiești pentru judecarea contestației privind organizarea licitației. se speră ca într-o lună de zile să fie semnat ordinul de începere a lucrărilor.

















