ŞANSĂ: Se caută 250 de dâmboviţeni pentru confecţionarea cablajelor auto

AJOFM Dâmboviţa organizează două burse ale locurilor de muncă, în Moreni şi Târgovişte, la solicitarea SC Delphi Packard România, care are nevoie să găsească 250 de persoane, pe care să le angajeze pentru confecţionarea cablajelor auto.
Recrutarea personalului se va face la Clubul Flacăra Moreni – miercuri, 29 iulie, de la ora 09:00 şi la Clubul Studenţilor din Târgovişte – joi, 30 iulie, tot de la ora 09:00. La aceste târguri de job-uri pot participa toate persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă.

















